Polirom img carte    
CAUTA: DUPA: Start cautare    Cautare avansata
Polirom Infinite Menus, Copyright 2006, OpenCube Inc. All Rights Reserved.
 
Informatii carte

Psihobiografii

AUTOR: Corin Braga
COLECTIE: COLLEGIUM.Litere
PRET:
9.99 RON (Pret Promotional)
DOMENIU: Filologie
ISBN: 978-973-46-1906-1
ANUL APARITIEI: 2011
NUMAR PAGINI: 320
FORMAT: 135x200
EmailPrint
Adauga in cos Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire De acelasi autor  
Paul CERNAT, iunie 2011, in Dilemateca nr. 61
Corin Braga revine, in ipostaza sa de hermeneut si comparatist, cu un volum consistent de analize „psihobiografice” despre un numar de scriitori romani sau straini. Bazata pe reformularea unui concept al lui Paul Ricoeur („psihografia”), inrudita, nu mai putin, cu psihocritica lui Charles Mauron, cu „critica constiintei” si cu arhetipologia jungiana, metoda psihobiografica forjata cu suplete si aplicata cu discernamint de eseistul clujean nu-si propune obiective stiintific-holistice, ci tinte rezonabile, „slabe”, (psih)analizele fiind asumat „salbatice”, fara „rigoare de aparat” si fara „pretentii clinice sau psihiatrice”.
O carte cuceritoare prin complexitatea subtila a interpretarilor si edificatoare prin deschiderile propuse de unul dintre cei mai substantiali comparatisti „de scoala noua” pe care-i avem.

Marius MIHET, ianuarie 2012, in Familia, nr. 1
Profesorul clujean Corin Braga a publicat Psihobiografii (Polirom), incitant prin apropierile si convergentele demonstrate. Hermeneutica lui Corin Braga este mereu seducatoare prin forta analizei si eruditia comparatista.

Doru POP, 31 iulie 2011, pe Citesc, deci exist
Conceptual vorbind, Corin Braga incearca sa gaseasca o iesire (onorabila) din relatia dificila a premisei psihanalitice cu fenomenele din literatura (si cultura), respectiv evaluarea operei prin prisma unor contexte psihice. Autorul pune in miscare elemente din psihanaliza kleiniana, din analiza lacaniana, trece prin perspectiva bioniana, se foloseste de arhetipologia jungiana, ne plimba prin placerea textuala barthesiana, prin scrierea psihica derridaeana si chiar prin mascarada kristeviana.

Gabriela GHERGHISOR, 24 iunie 2011, in Romania literara, nr. 25
Care ar fi atunci miza acestui op? In esenta, una (subtil) polemica fata de epistemologia orizontala a postmodernitatii, focalizata pe analiza superficiei si ipostaziata simbolic prin metafora rizomului. In ce fel? Prin retestarea unei hermeneutici de tip modern, a profunzimilor sufletesti si a subteranei inconstientului, ilustrata de imaginea verticalizata a arborelui. Pentru relevanta generala a „experimentului” (studiul faunei si vegetatiei abisale), explorarile particulare ale batiscafului psihanalitic pilotat de Corin Braga aveau nevoie de unificare. Lectura noastra urmareste, astfel, o aventura prin adincuri psihologice extinsa, cu un caracter sistematic si emblematic. (…) De altfel, Corin Braga are nu numai disponibilitate comprehensiva, ci si potential creativ, inclusiv literar.
Psihobiografii arata ca hermeneutica de extractie psihanalitica, neinteresata de diagnostice criticaxiologice, ramine o cale de acces interesanta, cu ecleraje (mai mult sau mai putin) plauzibile, in arcanele psihologice ale artistului si ale artisticului.

Doru POP, 2011, in Apostrof, nr. 7
Volumul, care constituie o regrupare, aidoma unui vis recurent, a unor studii publicate de autor de-a lungul ultimului deceniu, de la Geneza lumilor imaginare blagiene pina la studiul despre paradis si antiutopie publicat in Franta, reprezinta o lectie de „lectura psihanalitica”.
Daca ar fi sa „condensez” mecanismul psihografiei lui Corin Braga, as spune ca este mai degraba o analiza a absentei biografiei scriitorului, in sensul cel mai pur lacanian, pentru ca acesta fie isi inventeaza biografii (ca Stere sau Castaneda), fie isi refuza biografia, fie o „transfera” (ca Urmuz sau Dimov), fie o respinge. Iar in acest context absenta devine un simptom la fel de puternic ca si expresia manifesta. Corin Braga a reusit nu numai sa gaseasca o directie interpretativa, dar si sa demonstreze cu prisosinta faptul ca resursele conceptuale ale psihanalizei sint departe de a fi epuizate.

Calin TEUTISAN, 2 decembrie 2011, in Observator cultural, nr. 603
Exista un spatiu pe care autorul il privilegiaza vizibil, un Paradis spiritual si disciplinar pe terenul caruia el se misca nu doar cu dezinvoltura si cu lipsa de inhibitii, ci cu o voluptate nedisimulata. Avalonul lui Corin Braga este psihanaliza. De la ea pleaca si la ea se intoarce, recurent, proiectul stiintific al cercetatorului. Studiul introductiv din volumul cel mai nou al criticului, intitulat Psihobiografii, o marturiseste aproape explicit, prin pledoaria extinsa si empatica pentru aceasta perspectiva analitica.
Un lucru este cert: se poate miza fara ezitare pe resursele de energie inepuizabile ale cercetatorului in cimpul hermeneuticii sistematice a constructelor imaginare. Textele lui se ofera generos atit unei lecturi stiintifice, cit si lecturii ingenue, care urmeaza indeaproape ritmul afectiv al „naratiunii” interpretative.

Pagina anterioara| 1 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
Corin Braga
 
Corin Braga
 
Paul Cornea
 
Matei Calinescu
 
N. Steinhardt
 
N. Steinhardt
 
Alexandru  Philippide
Corin Braga
Luiza Textoris
 Inregistrare
 Reamintire parola
COS CUMPARATURI
nici un produs
Catalog noutati aprilie 2017 Catalog noutati
aprilie 2017


Descarca Oferta Cartilor Disponibile Descarca Oferta
Cartilor Disponibile
Carte Romaneasca
Romanian Writers
Suplimentul de Cultura
Rss Feed
Metode de plata
Sa ne intilnim pe Facebook   

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
 
Informatii Difuzori  ::  Clubul Cartii  ::  Cariere la Polirom  ::  Newsletter  ::  Politica de Confidentialitate  ::  Harta Sit