Polirom img carte    
CAUTA: DUPA: Start cautare    Cautare avansata
Polirom Infinite Menus, Copyright 2006, OpenCube Inc. All Rights Reserved.
 
Informatii carte
 

Exuvii (editia 2016, de buzunar) (eBook)

AUTOR: Simona Popescu
COLECTIE: TOP 10+
PRET:
12.53 RON
DOMENIU: Literatura romana
ISBN EPUB: 978-973-46-2209-2
ANUL APARITIEI: 2011
FORMAT: ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
EmailPrint
Cumpara in format electronic Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire De acelasi autor  
Victor CUBLESAN, septembrie 1998, in Steaua nr. 9
Exuviile sint o carte despre „simonism”. O curajoasa, sincera si fascinanta lectie de anatomie pe care autorul o opereaza in public asupra propriului eu. Si care isi fascineaza cititorul, ii incita latura latenta de voaieurism si ii ofera posibilitatea de a contempla experientele profunde ale celuilalt. Carte fascinanta prin stil, prin luciditate, prin apelul la logica si la sentiment. Prin complicitatea pe care o instituie intre cititor si scriitor.

Mircea BENTEA, mai 1998, in Familia nr. 5
Cea dintii impresie e aceea de carte inclasabila, dar care raspunde totusi unei asteptari, unei nevoi de imprevizibil, unui nou mod de a percepe si intelege lumea care totusi mai asteapta sa treaca intr-o carte. Din acest punct de vedere, Exuvii este un roman nascut dintr-o fundamentala nevoie a fiintei umane de a se percepe pe sine in spectacolul tulburator al lumii si, mai ales, de a se transcrie in utopia literaturii. In epilogul cartii, Simona Popescu insereaza o interesanta poietica/poetica a romanului. Forma romanesca construita pe actiune, personaje, trucuri narative este ignorata din start: «Scriu. Si mi-e sila de smecherii, de trucuri, de „intentionalitati artistice”». Lumina este focalizata acum doar asupra eului, asupra propriei subiectivitati, cu exaltarile si neputintele sale, cu amintirile si utopiile sale. La o prima analiza, principiul pare a fi cel proustian. Refacind traseul subteran al cartii, se constata ca principiul nu este cel al rememorarii, ci al simultaneitatii, nu cel al recuperarii trecutului, ci al constituirii unui sens al prezentului, vazut ca nucleu centrifugal: «Nu timpul trecut, timpul pierdut il cauti tu – ca nu-i nimic trecut, nimic pierdut».

Vitalie CIOBANU, ian.-feb. 1998, in Contrafort nr. 1-2
Simona Popescu refuza […] sa-si conceapa existenta ca pe o continua si exclusiva consacrare a unei ipostaze prezente, pentru ea infatisarile a ceea ce a fost si va deveni coexista intr-o simultaneitate organica, aidoma inelelor ce masoara virstele copacului sau matrioskai – jucaria care ascunde o populatie de figurine montate unele in altele, comunicind, visindu-se reciproc, retrospectiv si premonitoriu. De aceea, spre deosebire de opinia curenta, autoarea vede esenta umanului nu in unicitate, ci in multiplicitatea proteica a chipurilor sale. […] Centrat pe nostalgia primilor pasi, romanul nu prea ne spune mare lucru, de pilda, despre nationalitatea autorului, el putind fi cu acelasi succes francez, englez sau american, nu conteaza. Simona Popescu previne totusi asemenea observatii cind afirma: „As suferi ca un ciine daca as inventa ceva care sa nu ma contina”. In Exuvii – si acest lucru mi se pare evident – Simona Popescu ramine egala cu sine insasi, cistigind pariul de autenticitate pe care si l-a propus. Am putea sa-i privim romanul ca pe un poem supradimensionat si-i vom realiza adevarata valoare.

Svetlana CARSTEAN, februarie 1998, in Exces nr. 7
Dictionarul de neologisme ne spune ca exuvie este invelisul rezultat prin napirlirea si iesirea insectelor adulte din pupe. Cartea Simonei Popescu este o colectie de exuvii personale pe care le aduna vrind parca sa se convinga pe sine ca virstele se schimba fara sa dispara definitiv din fiinta noastra. Scriitoarea povesteste, invoca, inventariaza senzatii, ginduri indepartate pe care de obicei le uitam, le trecem cu vederea, frica de moarte cu toate infatisarile ei, incercarile continue ale oricarui copil de a se dezmetici in lumea in care se afla. E o carte ce se deosebeste mult de cele pe care le citim in mod obisnuit. E o carte de proza a unei poete de exceptie. Nu are actiune, desi se intimpla mereu cite ceva. Trupul si sufletul „napirlesc” din cind in cind, celulele fiintei tale se schimba o data la sapte ani, peisajele din jur se modifica, prietenele sint altele, cuvintele pe care le stii sint tot mai multe, cartile pe care le citesti sint tot mai complicate.

Andreea DECIU, februarie 1998, in Vineri (supliment al revistei Dilema) nr. 4
Tot un jurnal, deghizat, este si exceptionala carte a Simonei Popescu […]: scormonitoare si singuratica, povestitoarei (desi ar trebui sa ii spun mai curind „vorbitoarei”, pentru ca nu povesteste ceva anume, ci vorbeste, fermecindu-te si lasindu-te cu gura cascata) ii plac ascunzatorile de tot felul. Din ele ii spioneaza pe ceilalti, se gindeste la sumedenie de minunate aiureli, face si desface lumi miraculoase, in care ea insasi este, involuntar, personajul cel mai interesant. Citind-o pe Simona Popescu, cabinet fever devine nu doar suportabila, ci de-a dreptul placuta si te apuca brusc pofta sa te ghemuiesti undeva, sa iti gasesti un locsor confortabil, o vagauna, cum ii spune autoarea, din care sa te poti cufunda nestingherit in lectura Exuviilor. Iata cam care ar fi citeva vagauni demne de stiut: o lada de plapumi, podul (fie si o mansarda calduta, as zice eu), vitrina din care trebuie scoase cu grija paharele si vreo doua servicii de cafea, debaraua cu perne sau pur si simplu dulapul cu haine. Adaug unul mult mai modest si mai accesibil, dar, dupa mine, foarte placut: un fotoliu moale si mare.

Codrin Liviu CUTITARU, aprilie 1999, in Timpul nr. 2-4
Introspectia practicata de catre Simona Popescu nu esueaza insa in paradigma traditionala si tocmai acesta este motivul pentru care spuneam anterior ca Exuvii poate fi citit ca text feminist al virstei postmoderne. Un ochi atent depisteaza aici intreaga serie de trairi culturale si textuale ale feminitatii, de la Virginia Woolf si Simone de Beauvoir pina la Elaine Showalter, Julia Kristeva, Helene Cixous sau Sandra M. Gilbert. Sensul subteran al introspectiei din Exuvii nu consta doar in regasirea unei identitati opuse (ori alienate, prin intermediul unui context dat, desi initial si aparent, cartea induce acest mesaj), ci crearea unei identitati livresti, finalitatea excursului incetind astfel sa mai fie psihologica si devenind textuala. Acest ego dobindit pare unul al feminitatii in general – un fel de „femeie textuala” – si constituie o premiera in literatura noastra.

Mihai DRAGOLEA, aprilie 1998, in Vatra nr. 4
De fapt, Simona Popescu scrie – cu luciditate, cu admirabila finete analitica – despre „ceata flotanta a fiintei” sale „multiple”. Interesul nu e de a evoca numaidecit un anotimp al existentei: «Nu timpul trecut, timpul pierdut il cauti tu – ca nu-i nimic trecut, nimic pierdut –, ci un sens in incilceala asta din care te hranesti si care te destrama, uitarea unei fiinte – veche si noua, un fel de coral uman inmugurit, tot mai tinar si tot mai batrin». Aici scrierea nu restituie nimic, nu recupereaza un timp, scrierea este incercarea de a extrage din rumoarea existentei un sens. Simona Popescu crede in puterea scrisului de a unifica disparatele intr-un sens. Impresia aceasta e sustinuta de faptul ca in fiecare dintre capitolele cartii exista, difuza sau explicita, un fel de invocatie staruitoare, de chemare incapatinata si incarcata cu un elan dramatic a puterilor scrisului de a salva si revela sensul vietii.

Iulian BAICUS, 8-14 iulie 1998, in Romania literara nr. 27
Literatura ei absoarbe limbaje tehnice, cum proceda si Cartarescu, aici atragind in jocul acesta deglutinant, mestecind cuvinte din registrul prepararii alimentelor. Dar jocul acesta inghite si denumiri stiintifice latinesti imprumutate din botanica si zoologie, pentru care noii scriitori au facut pasiune in copilarie. Ceea ce e caracteristic insa numai stilului Simonei Popescu e acea argheziana tratare a cuvintelor, care nu sint insa puse sa supureze, sa sufere, nu sint frecate de un strat de sticla pisata. „Metafizicul” Simonei Popescu este unul catifelat, ea palpeaza carnea realitatii din jurul ei cu un deget ingeresc, degetul mic de la mina dreapta.

Emil BRUMARU, 4-5 aprilie 1998, in Monitorul nr. 78
Rindurile Exuviilor Simonei Popescu fumega dulce intre sublinierile cotropitor-orizontale, paginile-s zdrentuite de bare verticale, taiate brusc de ascutimea creionului vinjos (imi amintesc deodata apasarea cu talpa goala, pentru a trai cu pielea betia vitezei cindva; conduceam o masina albastra, in zori, pe la vreo 33-34 de ani, pe-o autostrada pustie, dreapta, prin Ardeal!), stilet infipt in finetea filei. Trebuie, n-am incotro, sa termin, sa abandonez fericirea de a descrie un volum ce-mi bintuie regretul ca nu l-am alcatuit eu! Titlurile capitolelor ma incinta. […] Urmarea? Exuvii da dependenta!! Duce direct si ireversibil la nevroza de recitire, apoi la psihoza de copiere a textului Simonitatii-Sale. Asa patit-am eu, rubricardul cheltuit si platit cu bucata.

Emil BRUMARU, 28-29 martie 1998, in Monitorul nr. 72
Ei bine, exact un an am infulecat carti de bucate!! Si astfel am descoperit, mi-am format stilul viitoarelor versuri! Ma fascinau, desigur, componentele, legumele, animalutele, condimentele, ma rog, orice intra in combinatiile fantastice. Obsedante au ramas indicatiile prepararii, ale transformarii gramezilor in forma finala, pura, delicata, delicioasa, delectabila. Se ia, se cintareste, se taie, se moaie, se gaureste, se impleteste, se topeste, se caramelizeaza, se baga, se scoate, se asteapta, se mediteaza transcendent, se aplica forme, se unge, se inabusa, se smulge, se adauga, se… se… se… se citeaza din Simona Popescu si se jubileaza estetic: «…sosul ansoa, Chantilly, Ravigot sau Remoulade, Bechamel, Robert sau Mornay, cel de agrise, capere, arahide, usturoi sau portocale, de carne sau caramel, sosul grecesc, spaniol, taranesc si altele care te faceau sa te simti ca o printesa cu guler gros, plisat, inconjurata de cavaleri straini, sau ca o musca teleghidata, sarind de pe o felie de portocala pe o suprafata singerinda de carne, de pe sideful unui usturoi…». Ma opresc coplesit. Si fericit! Mi-a salvat onoarea de poet al bucatariilor, al haleurilor bizare prin senzationalul capitol „Cartea de bucate”!

Pagina anterioara| 1 | 2 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
Mihai Anitei, Mihaela Chraif  
 
Cristina Coman  
 
Ioan T. Morar  
 
Mihai Tican Rumano  
 
 ***  
 
Joydeep Roy-Bhattacharya  
 
Robert Guillain  
Mihai Anitei, Mihaela Chraif
Metoda interviului in psihologia organizationala si a resurselor umane
 Inregistrare
 Reamintire parola
COS CUMPARATURI
nici un produs
Catalog noutati aprilie 2017 Catalog noutati
aprilie 2017


Descarca Oferta Cartilor Disponibile Descarca Oferta
Cartilor Disponibile
Carte Romaneasca
Romanian Writers
Suplimentul de Cultura
Rss Feed
Metode de plata
Sa ne intilnim pe Facebook   

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
 
Informatii Difuzori  ::  Clubul Cartii  ::  Cariere la Polirom  ::  Newsletter  ::  Politica de Confidentialitate  ::  Harta Sit