Polirom img carte    
CAUTA: DUPA: Start cautare    Cautare avansata
Polirom Infinite Menus, Copyright 2006, OpenCube Inc. All Rights Reserved.
 
Informatii carte
 

Intre Capsa si Corso (eBook)

AUTOR: Vlaicu Barna
COLECTIE: BIBLIOTECA MEMORIA. Jurnale, autobiografii, amintiri
PRET:
27.05 RON
DOMENIU: Memorii, jurnale, corespondenta
ISBN EPUB: 978-973-46-4566-4
ISBN PDF: 978-973-46-4567-1
ANUL APARITIEI: 2014
FORMAT: ePub (Adobe DRM), PDF (Adobe DRM)
EmailPrint
Cumpara in format electronic Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire  
Andreea LUPSOR, iunie 2014, in Historia
Acum ele revin la viata prin memoriile lui Vlaicu Barna, care ne face cunostinta, intr-o alta lumina, cu Iona Barbu, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, Emil Cioran, Nicolae Iorga sau Tudor Arghezi, pentru a-i numi doar pe citiva dintre clientii fideli de la Capsa si Corso. Vom descoperi, astfel, tabieturile si preferintele culinare ale scriitorilor, secretul cfelei de la Corso, discutiile si polemicile literare si politice purtate la masa si multe altele, toate intr-un volum numai bun de savurat alaturi de o cafea...tot la Capsa, daca se poate!

George NEAGOE, 9 mai 2014, in Cultura nr. 62
Este o colectie de portrete, nu un destin autobiografic. Faptul ofera atit satisfactii documentaristice, prin credibilitate, cit si estetice, prin stilul detasat si voios.(...) Lumea recompusa are in centru, asa cum indica titlul, cafeneaua Capsa si braseria Corso. Marirea si decaderea Bucurestilor se leaga de cele doua localuri, care dispar simultan, in 1939 (prima fiind desfiintata, cealalta demolata), in preajma declansarii celui de-al Doilea Razboi Mondial (p. 150). Memorialistica lui Vlaicu Barna devine astfel un mic studiu cultural, incluzind realitati politice si economice, obiceiuri culinare, tabieturi, birfe, dispute si fratii, facind indirect si citeva trimiteri la starea Romaniei din ultimul deceniu ceausist...

Cosmin CIOTLOS, 30 mai 2014, in Romania literara nr. 23
Titlul e desigur, de ajutor, dar n-ar trebui sa ne rezumam la el. Capsa si Corso, doua cafenele precedate de o faima inegalabila, reprezinta numai crestetul ghetarului. Dincolo de ele si de cutumele lor se afla destule alte „forme de viata”, unele indeobste uitate. E meritul lui Barna ca le-a intuit, reparatoriu.

Cristian TEODORESCU, 28 aprilie 2014, pe catavencii.ro
Vlaicu Barna, care si-a scris memoriile la virsta la care altii isi pierd memoria, avea o tinere de minte respectabila, dar ii lipsea sprinteneala de narator de anecdote si nu se indura sa spuna lucrurilor pe nume, cind venea vorba de monstrii sacri ai culturii romane. Ii lipsea adica stofa de birfitor care nu se poate impiedica s-o zica, incit, in mare parte, memoriile lui mai degraba sugereaza decit spun de-a dreptul. Din cind in cind insa, naratiunea il mai fura si scapa cite o chestie din care deduci ca nu scrie cit stie. Cel putin cind isi aduce aminte de Zaharia Stancu, protectorul sau din timpul comunismului, e clar, pentru cine mai stie cite ceva de-ale vremii, ca memorialistul nu vrea sa-l povesteasca pina la capat pe omul care l-a salvat de acuzatiile ca a lucrat la cenzura si in aparatul guvernamental de propaganda, pe vremea lui Antonescu. In vremurile acelea, admite memorialistul, Petre Tutea era tutarit de Emil Cioran, care se si lauda cu asta, la cafeneaua Corso, „cu risul lui homeric”. Mai tirziu insa, Vlaicu Barna isi gasise un loc caldut in noul aparat de stat, cel comunist. In memorii il vezi cum le plingea de mila lui Vasile Voiculescu si altora care fusesera trimisi in puscarie. Unii pentru convingerile lor, altii din imbecilitatea preventiva a noilor autoritati. In copilarie am auzit pentru prima oara despre Vlaicu Barna, ca textier al unor cintece cu partidul. Dupa 1989, l-am vazut prima oara, un batrinel vioi care trecuse de partea democratiei, cu aerul unui debutant intirziat. L-am intrebat daca el era acelasi Vlaicu Barna. El era. Si daca venise libertatea, socotea ca venise momentul sa se spovedeasca. De fapt, n-a facut-o, desi cred ca ar fi avut ce spune. A preferat sa se scoata evocind capsismul si cafenelele din alte vremuri, fara sa-si foloseasca prea tare memoria, ca sa nu-l intrebe nimeni cum de a putut trece de la cenzura lui Antonescu in postura de versificator al vremurilor noi, iar apoi la rolul de memorialist al democratiei.

Alina PURCARU, 28 aprilie 2014, pe bookaholic.ro
Intre Capsa si Corso e genul de piesa memorialista din care poti decupa citate relevante la fiecare pagina. Este realmente plina de informatii despre viata culturala din interbelic, foarte multe rare. Mai dau un singur exemplu, din Addenda, si el il implica pe Cioran si cantinele studentesti. (...)
In tonul cu care povesteste, memorialistul are si afectiune pentru multi dintre cei despre care scrie si pe care i-a cunoscut personal, dar si luciditatea necesara pentru a le vedea defectele. Din paginile lui ies niste portrete care, daca nu ar fi indulcite de experienta apropierii memorialistului de propriile personaje, ar fi de-a dreptul respingatoare. Ion Barbu, in faza hitlerista, misogin, rasist si, daca nu era suficient, peste masura de arogant, e poate exemplul cel mai puternic. Imaginea lui Camil Petrescu, scortos si patruns de propria importanta e indulcita de citeva anecdote si de farsele cu care l-au taxat citiva contemporani, dar si de atasamentul lui Vlaicu Birna, care a lucrat cu el la ESPLA. Sint, desigur, si portrete foarte flatante (Ioan Marin Sadovean, Petru Comarnescu, Anton Holban etc) sau pur si simplu, binevoitoare, cum e in cazul lui H. Bonciu.

Gabriel DIMISIANU, 25 aprilie 2014, in Romania literara nr. 18
Intre Capsa si Corso poate lasa impresia, cui se opreste la titlu, ca este o carte despre spiritul de petrecere si taifas al Bucurestilor de odinioara, manifestat in cafenelele celebre in care se stringeau literatii si artistii pentru a sporovai. Unii chiar pentru a-si incepe ziua, precum Camil Petrescu , cu micul dejun luat acolo. Sint si aceste lucruri de vazut in carte, dar sint si altele. Sint de urmarit proiectiile unei ambiante de viata intelectuala dintr-un moment care parea sa fie unul fast, pentru noi, al istoriei, el fiind de fapt unul de grava criza si de prabusire nationala iminenta, cum vor dovedi evenimentele urmatoare. Pina atunci insa cafenelele bucurestene functionau din plin ca incinte de cultura, spre a le spune astfel, frecventate de Ion Barbu, de Camil Petrescu, de Ion Vinea, de Serban Cioculescu, de Vladimir Streinu, de Adrian Maniu si de altii din anturajul acestora, printre ei aflindu-se si Vlaicu Birna. Va fi martor al intimplarilor de acolo, al controverselor infierbintate, al conflictelor si al impacarilor dintre unii sau altii. Un martor si nu un protagonist, s-ar zice, dar un martor nu in totul tacut si aceasta spre binele nostru, al cititorilor sai de peste ani, nesatiosi sa aflam cit mai multe fapte concrete despre o lume astazi propulsata in mit. Sa spunem ca rememorarile lui Vlaicu Barna trimit si in alte medii decit numai in acela al cafenelelor literare. Trimit in lumea politicii, in aceea a teatrelor, a gazetelor din Sarindar, a gruparilor literare si, in primul rind, dintre acestea, cum era de asteptat, in lumea „Sburatorului” lovinescian.

Dumitru MICU, 20 mai 2014, in Cultura nr. 468
Pictura lui Vlaicu Birna e, din contra, aproape in intregime, benigna. Modul atitudinal fata de „personaje” al portretistului este, mai mereu, empatia.
Dar s-o luam sistematic. Intre Capsa si Corso e o carte remarcabil de bine scrisa, intr-o romana literara perfecta, discret punctata, pe ici, pe colo, de ardelenisme (stelaj, copirseu, canceu, dalhauti), intr-un stil de o limpezime si o eleganta clasice. Identificat cu personajul permanent, una cu naratorul, autorul cartii relateaza descoperirea Bucurestilor de catre un baiat, fiu de tarani din Apuseni. (…)
Intre Capsa si Corso e o carte ce se parcurge cu nerabdarea de a afla tot ce contine si cu teama de a nu ajunge prea curind la sfirsitul ei.

Andreea RASUCEANU, 18 aprilie 2014, in Romania literara nr. 17
Deopotriva pentru pasionatii de opuri memorialistice care sa reinvie o anumita epoca din viata literara bucuresteana (si nu numai), cu figurile ei exemplare, dar si pentru amatorii de cancanuri literare si amanunte picante din vietile scriitorilor, cartea poetului Vlaicu Barna trage cortina lasind la vedere unul dintre cele mai spectaculoase locuri ale lumii interbelice: cafeneaua literara. (...)
Pe firul rememorarii si cu evident apetit confesiv, autorul recreeaza, prin notatii savuroase si observatii atente, deseori subiective si pline de umor, atmosfera unei vremi cind cafeneaua e un topos esential pe harta bucuresteana.

Cosmin CIOTLOS, 10 iunie 2014, pe bookia.ro
Falia dintre om si scrisul lui merita macar ingustata daca chiar nu abolita cu totul. Daca v-ati regasit in descrierea mea si daca va suride ideea de a face o incercare de a va reconsidera parerile si certitudinile, cartea aceasta a lui Vlaicu Birna e un foarte bun punct de plecare. Exacta, excelent informata (deci fara a avea acel aer fetid al colportajului), Intre Capsa si Corso contine memoriile unui scriitor care, tinar fiind, a orbitat in jurul interbelicilor nostri mari si mici. Pe care, daca pina acum v-ati obisnuit sa-i „invatati” (pentru lucrari de control sau pentru examene), veti putea, de acum incolo, sa-i cititi pur si simplu.

Cristina MANOLE, 1 mai 2014, in Observator cultural nr. 720
Lui Vlaicu Barna i se retipareste volumul Intre Capsa si Corso (Editura Polirom, 2014 – intr-o a treia editie, adaugita, cu o prefata a regretatului Z. Ornea), o carte realmente savuroasa. (...)
Nu pot emite opinii despre celelalte genuri practicate – istoria literara romaneasca e capricioasa, asa incit putem avea surprize –, dar povestile lui Vlaicu Barna sint chiar de prima mina. Scrise, cum marturisea si Bacalbasa, simplu si firesc, ele alcatuiesc din fragmente o lume din trecut. Gasim aici portrete remarcabile ce alimenteaza curiozitatile noastre despre personalitati precum Camil Petrescu, Ion Vinea, Anton Holban ori E. Lovinescu sau despre figuri mai putin cunoscute azi, dar care au dat culoare unei epoci: H. Bonciu, Dinu Nicodim sau Eliazar, fiul lui Arghezi, devenit prietenul si modelul lui Giacometti. Personalitatea pictorului Theodor Pallady, intransigent si orgolios (cu propria-i arta si cu prietenii lui deopotriva) este creionata in tuse fine. Supararea fata de prietenul lui, colectionarul K.H. Zambaccian, care pactizase cu noua putere comunista, este de tot hazul. Toata cartea e plina de astfel de amanunte ce ne dau o idee despre oamenii (multi!) pe care i-a intilnit Vlaicu Barna de-a lungul vietii sale. Intre Capsa si Corso, desigur, dar si dincolo de ambientul protector al acestor locante faimoase pina mai ieri.

Pagina anterioara| 1 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
Simon Sebag Montefiore  
 
Charles Frazier  
 
Michele Mari  
 
Shahrnush Parsipur  
 
Ion Dichiseanu  
 
Ion Chiruta, Alina Ionela Chiruta, Elena Diana Chiruta  
 
N. Steinhardt  
Simon Sebag Montefiore
Tinarul Stalin
 Inregistrare
 Reamintire parola
COS CUMPARATURI
nici un produs
Catalog noutati aprilie 2017 Catalog noutati
aprilie 2017


Descarca Oferta Cartilor Disponibile Descarca Oferta
Cartilor Disponibile
Carte Romaneasca
Romanian Writers
Suplimentul de Cultura
Rss Feed
Metode de plata
Sa ne intilnim pe Facebook   

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
 
Informatii Difuzori  ::  Clubul Cartii  ::  Cariere la Polirom  ::  Newsletter  ::  Politica de Confidentialitate  ::  Harta Sit